15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalDavid Davis: Toate previziunile economice despre Brexit s-au dovedit eronate

David Davis: Toate previziunile economice despre Brexit s-au dovedit eronate

În cadrul unui discurs susţinut, joi, în faţa Parlamentului de la Londra, ministrul Davis a precizat că toate prognozele despre economia britanică de după referendumul din 2016 au fost eronate, informează Reuters citată de Agerpres.

În plus, adjunctul lui Davis, Steve Baker, a sugerat chiar că oficiali guvernamentali au elaborat intenţionat modele economice negative pentru a influenţa politica legată de Brexit.

”Toate prognozele privind performanţa economiei britanice de după referendum, de orice mare organizaţie ar fi fost ele elaborate, bănci, organizaţii guvernamentale sau chiar internaţionale, s-au dovedit a fi eronate”, a declarat Davis.

De asemenea, Davis a susţinut că Marea Britanie va solicita dreptul de încheia noi acorduri comerciale în perioada de tranziţie în relaţia cu UE post-Brexit.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...
Ultima oră
Pe aceeași temă