12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalDemocraţii cer FBI o anchetă cu privire la o fondatoare a unor...

Democraţii cer FBI o anchetă cu privire la o fondatoare a unor saloane de masaj

Patru aleşi din cadrul Partidului Democrat (opoziţie) cer, într-o scrisoare făcută publică luni de către preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer, ca anchetatori federali să examineze ”informaţii apărute despre presupuse activităţi ale domnişoarei Li ‘Cindy’ Yang şi aparenta sa relaţie cu preşedintele” american Donald Trump.

Un lanţ de saloane de masaj – înfiinţat de Li Yang – este “suspectat de implicare într-un trafc de persoane şi prostituţie a unor femei imigrante, trasformate împotriva voinţei lor, în ”lucrătoare sexuale”, scriu aleşii democraţi în această scrisoare trimisă FBI şi altor servicii federale de investigaţie.

Ei scriu că Yang ar fi înfiinţat o întreprindere numită ”GY US Investments” care, afirmă ei, ”ar putea să fi mijlocit un acces preşedintelui şi unor membri ai familiei sale la clienţi chinezi”.

Michelle Merson, o avocată din Florida care afirmă că o reprezintă pe Yang, nu a putut fi contactată de Reuters.

Avocata a postat pe site o înregistrare video în care declară că lui Yang îi este frică şi se ascunde. Yang, adaugă ea, neagă acuzaţiile formulate împotriva sa.

Potrivit democraţilor, un site al lui Yang – care a fost închis – propunea unor clienţi ”posibilitatea” de a se întâlni cu Trump şi cu alte personalităţi politice şi de a participa la dineuri la Casa Albă sau Capitoliu, ceea ce ridică, apreciază ei, probleme serioase la adresa planului de securitate şi informaţii.

FBI nu a comentat pe această temă pentru Reuters.

Cele mai citite

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă