16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalDodon vrea ca Germania să-şi asume un rol mai important în reglementarea...

Dodon vrea ca Germania să-şi asume un rol mai important în reglementarea conflictului transnistrean

“Germania ar trebui să adopte o poziţie activă în vederea rezolvării acestei probleme”, a declarat Dodon pentru dpa înaintea vizitei pe care o efectuează joi la Berlin.

“Germania este un lider în Uniunea Europeană şi este profund implicată în legătură cu acest subiect”, a mai spus preşedintele moldovean, care şi-a exprimat în trecut intenţia de a acorda o mai mare autonomie Transnistriei.

Transnistria, o fâşie de pământ la graniţa cu Ucraina, şi-a declarat independenţa faţă de fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, iar Rusia menţine în regiune 1.200 de militari cu rol de menţinere a păcii, în baza unui vechi acord de încetare a focului.

“Rusia şi Occidentul au nevoie de o agendă comună pentru această regiune şi de o poveste de succes comună”, a mai spus Igor Dodon în interviul acordat în capitala Republicii Moldova, Chişinău.

“Este de datoria mea să-i conving pe partenerii noştri, inclusiv Germania, că Moldova poate şi trebuie să fie această poveste de succes. Dacă reuşim, această regiune poate deveni în trei-patru ani un exemplu de cum pot fi rezolvate conflictele îngheţate postsovietice”, a adăugat preşedintele moldovean.

Ales acum un an şi jumătate cu promisiunea de a întări relaţiile cu Rusia, Igor Dodon a intrat în conflict cu oficiali favorabili Uniunii Europene în legătură cu deciziile politice. În Germania, el are prevăzute întrevederi cu reprezentanţi ai stângii din parlament.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă