18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalDoi tehnicieni au murit într-o staţie de cercetare din Antarctica

Doi tehnicieni au murit într-o staţie de cercetare din Antarctica

Agenţia guvernamentală americană a oferit puţine detalii despre acest incident, care este încă în curs de investigare, precizând doar că muncitorii efectuau “operaţiuni de întreţinere preventivă la sistemul anti-incendiu al clădirii”.

Tehnicienii au fost găsiţi inconştienţi de un pilot de elicopter care a a aterizat după ce a văzut ceea ce părea a fi fum ieşind din acea structură, cunoscută şi sub numele de Staţia McMurdo, se indică într-o declaraţie din partea NSF.

Cei doi decedaţi erau angajaţi de subcontractorul PAE, cu baza în Virgina.

Deşi NSF nu a făcut publică identitatea victimelor, un purtător de cuvânt al acesteia a confirmat că tehnicienii erau cetăţeni americani.

Peste 1.000 de persoane trăiesc în Staţia McMurdo în timpul perioadelor cu vârf de activitate ştiinţifică, potrivit site-ului NSF.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă