13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalDonald Trump este de acord cu înăsprirea legislației armelor din SUA

Donald Trump este de acord cu înăsprirea legislației armelor din SUA

“Chiar dacă discuţiile sunt în curs şi sunt analizate posibilităţi de modificare a legislaţiei, preşedintele este favorabil eforturilor de îmbunătăţire a sistemului federal de verificare a deţinătorilor de arme”, a declarat luni după-amiază Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA.

Donald Trump a discutat cu senatorul republican John Cornyn despre un proiect de lege elaborat în comun cu democraţii privind măsuri de control asupra armelor de foc, informează CNBC. Proiectul de lege prevede verificări detaliate în cazul oricărei persoane care vrea să deţină armă de foc.

Donald Trump este unul dintre susţinătorii dreptului cetăţenilor americani de a deţine arme de foc. În plus, el are o colaborare strânsă cu Asociaţia Naţională pentru Arme de Foc, organizaţie care a oferit finanţare campaniei sale electorale.

Nikolas Cruz, un elev care fusese exmatriculat, a deschis focul săptâmâna trecută, cu o armă semiautomată, în Liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland (Florida), omorând 17 persoane, majoritatea adolescenţi. Deşi se cunoştea că avea comportament violent, bărbatul în vârstă de 19 ani primise dreptul de a deţine o armă de foc.

Atacurile cu arme de foc s-au intensificat în ultimii ani în Statele Unite, soldându-se cu sute de morţi.

 

Cele mai citite

Joia Mare. Preasfinția Sa Claudiu a spălat picioarele a 12 tineri în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În Joia Mare, 2 mai 2024, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca la orele dimineții s-a celebrat Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă