27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalEAU: Secretarul de stat american susţine că favorizează o ''soluţie paşnică'' în...

EAU: Secretarul de stat american susţine că favorizează o ”soluţie paşnică” în criza iraniană

La încheierea întrevederii cu puternicul prinţ moştenitor din Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, şeful diplomaţiei americane a menţionat în faţa presei existenţa unui “consens” în Golf privind responsabilitatea Iranului în comiterea acestor atacuri.

“Suntem aici pentru a construi o coaliţie destinată atingerii păcii şi unei soluţii paşnice”, a declarat Pompeo înainte ca avionul său să decoleze spre Washington. El a adăugat că speră ca Iranul să vadă lucrurile “în acelaşi mod”.

Preşedintele american Donald Trump l-a trimis marţi pe Mike Pompeo la Jeddah pentru a discuta despre reacţia la atacurile împotriva regatului saudit aliat.

Solicitat de postul de televiziune CNN, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a declarat că un atac american sau saudit ar declanşa “un război total” şi a precizat că ţara sa nu doreşte război, dar nu ar ezita în cazul în care va fi nevoită să se apere.

În cadrul vizitei secretarului de stat american în Arabia Saudită, cele două părţi “au convenit că regimul iranian trebuie considerat responsabil pentru comportamentul său agresiv, imprudent şi ameninţător”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus.

În aceeaşi zi, Riadul a dezvăluit noi rezultate ale anchetei deschise şi a dat asigurări că atacul a fost “sponsorizat incontestabil de Iran”.

Susţinuţi de Teheran, rebelii yemeniţi au revendicat acest atac, ameninţând de asemenea să aibă drept ţintă Emiratele Arabe Unite, un membru cheie al coaliţiei anti-Houthi care, din 2015, intervine în Yemen de partea guvernului recunoscut de comunitatea internaţională.

În viziunea Riadului, atacul a venit “din nord”.

Rebelii houthi au atacat deja câteva zeci de ţinte în Arabia Saudită. Arsenalul acestora în creştere a dezvăluit vulnerabilitatea regatului saudit, în pofida importantelor cheltuieli destinate domeniului militar. Dublul atac de sâmbătă a fost însă de o amploare fără precedent.

ONU a anunţat joi sosirea unei echipe de experţi la Riad pentru începerea anchetei internaţionale solicitate de autorităţile saudite.

Conform New York Times, armata americană a întocmit o listă cu ţinte iraniene, printre care se numără rafinăria de petrol de la Abadan, una din cele mai mari din lume şi insula Khark, unde se află cea mai importantă instalaţie de export a petrolului din Iran. Printre alte ţinte potenţiale se află centre de lansare a anchetelor şi active deţinute de Gardienii Revoluţiei, precum şi baze din sud-vestul ţării unde activităţi cu caracter neobişnuit dau de gândit că ar fi jucat un rol în atacurile cu drone din 14 septembrie.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...
Ultima oră
Pe aceeași temă