15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalFranța nu va impune carantină pentru cetățeni din UE sau din Marea...

Franța nu va impune carantină pentru cetățeni din UE sau din Marea Britanie

Franţa nu va impune perioadă de carantină “niciunei persoane, indiferent de naţionalitatea sa, provenind din Uniunea Europeană, din Spațiul Schengen sau din Regatul Unit”, a anunţat, duminică, preşedinţia Franței.

În  afara acestor situații, adică pentru cetățeni (inclusiv francezi) care intră în Franța venind dintr-o altă zonă decât UE, spaţiul Schengen sau Regatul Unit, procedura va fi anunțată de Ministerul de Externe de la Paris “în următoarele zile”, a menționat comunicatul Președinției Franței.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă