15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalFranța vrea sa instituie serviciul militar obligatoriu

Franța vrea sa instituie serviciul militar obligatoriu

O parte din această perioadă obligatorie ar putea fi efectuată în condiţii de internat, potrivit săptămânalului citat, şi ar urma să fie consacrată activităţilor sportive, învăţării noţiunilor elementare de acordare a primului ajutor şi formării reflexelor în caz de situaţii de criză, precum şi transmiterii valorilor civice şi republicane, a subliniat generalul Daniel Menaouine, responsabil de acest raport, informează Agerpres.

În cursul lunii mai, dezbateri cu privire la acest subiect vor fi lansate de Palatul Elysee, menţionează JDD. Tot atunci şi preşedintele Emmanuel Macron urmează să se exprime cu privire la această temă. O consultare în rândul tinerilor francezi ar putea avea loc de asemenea.

O astfel de măsură a fost evaluată recent între 2,4 şi 3,1 miliarde de euro pentru statul francez, potrivit diferitelor scenarii.

Această idee este una din promisiunile de campanie ale lui Emmanuel Macron, fost ministru în guvernul preşedintelui François Hollande.

În februarie, preşedintele francez evocase instituirea unui serviciu militar obligatoriu cu durata între “trei şi şase luni”, ceea ce ar putea fi un “adevărat element de transformare” pentru coeziunea naţională. Potrivit lui, costul nu ar fi “prohibitiv”.

Creat în 1798, la mai puţin de zece ani de la Revoluţia franceză, serviciul militar în Franţa a fost multă vreme obligatoriu pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Aceasta avea drept scop recrutarea de către stat a unei părţi din cetăţeni în scopuri militare. În funcţie de epocă, această convocare putea dura între mai mulţi ani şi câteva luni.

În 1997, fostul preşedinte Jacques Chirac a luat decizia de a profesionaliza armata şi de a suspenda această mobilizare obligatorie.

Emmanuel Macron, născut în decembrie 1977, este primul preşedinte francez, şi deci comandant suprem al armatei, care nu a efectuat serviciul militar.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă