14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalGrecia: Incendiu în staţiunea Nea Makri

Grecia: Incendiu în staţiunea Nea Makri

“Există o mobilizare enormă a tuturor forţelor. Cred că situaţia nu se va înrăutăţi”, a declarat ministrul de interne, Takis Theodorikakos, care s-a deplasat la faţa locului.

Incendiul este acum sub control, însă situaţia rămâne periculoasă, a afirmat secretarul general al Protecţiei Civile, Nikos Chardalias, citat de ANA. Incendiul a izbucnit la ora 02:17 (23:17 GMT miercuri) în apropierea staţiunii balneare Nea Makri, în regiunea Attica, care a fost deja afectată de şapte incendii în zece zile. Nea Makri este situată lângă Mati, unde un grav incendiu de vegetaţie s-a soldat cu 100 de morţi anul trecut.

“Cineva a pus focul”

Circa 138 pompieri, cu ajutorul a 44 de vehicule, 5 elicoptere şi 4 bombardiere cu apă, au fost mobilizaţi pentru a stinge acest incendiu, care s-a propagat iniţial în apropierea locuinţelor, fără a le atinge, înainte de a-şi schimba direcţia către zonele forestiere învecinate. Autorităţile suspectează o mână criminală, în condiţiile în care un al doilea incendiu a izbucnit câteva minute mai târziu la Agia Marina, la mică distanţă de primul.

“Se pare că cineva a pus focul. Există indicii că ar fi vorba despre un incendiu provocat”, a declarat pentru ANA guvernatorul Attica, Giorgos Patoulis.

Grecia a fost afectată în ultimele luni de o serie de incendii, sub efectul combinat al temperaturilor caniculare, al vânturilor puternice şi secetei.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă