15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalGuvernul de la Budapesta nu va participa la dezbaterea din Parlamentul European

Guvernul de la Budapesta nu va participa la dezbaterea din Parlamentul European

Statul de drept este doar ”pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de primi migranţi”, a susţinut Gulyas în declaraţia dată în faţa presei la scurt timp după ce Comisia Europeană a trecut la a doua fază a procedurii de infringement iniţiată împotriva Ungariei pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul lui Orban îi spune legea ”stop Soros”.

Comisia Europeană a trimis în luna iulie guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţionează că respectiva lege contravine legislaţiei UE, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor.

Dar guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări, prin urmare Comisia Europeană îi va trimite o ”opinie motivată”, al doilea pas al procedurii de infringement. Dacă Budapesta nu se conformează într-un termen de două luni, atunci Bruxelles-ul ar putea trimite dosarul Curţii de Justiţie a UE.

În declaraţia dată joi despre dezbaterea din legislativul european privind statul de drept în Ungaria, şeful de cabinet al premierului Orban a estimat că Parlamentul European şi-a depăşit atribuţiile şi a cerut instituţiilor europene să acţioneze ”în limitele tratatelor”. El s-a referit aici şi la planurile de a se condiţiona accesarea fondurilor europene de o evaluare privind situaţia statului de drept, calificând aceste intenţii drept ”şantaj”.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă