16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalIncendiu catastrofal la festivalul Tomorrowland din Spania. Peste 20.000 de persoane au...

Incendiu catastrofal la festivalul Tomorrowland din Spania. Peste 20.000 de persoane au fost evacuate

22.000 de persoane au fost evacuate în siguranţă, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă noapte pe scena festivalului Tomorrowland, de lângă Barcelona, în Spania, informează Mediafax.

Nu au fost răniţi, au anunţat autorităţile. "Focul a fost stins în totalitate, însă exista riscul ca întreaga structură să se prăbuşească", se mai spune în comunicatul oficial.

Cauza incendiului este o defecţiune tehnică, potrivit site-ului Tomorrowland. Autorităţile continuă investigaţia.

Unul dintre fanii prezenţi la festival a declarat că evacuarea s-a facut organizat, pentru ca toată lumea să fie în siguranţă. "Din fericire, am reuşit să ne păstram calmul, totul a decurs cum trebuie", a spus Abel Radakovich, citat de CNN.

Festivalul de muzică Tomorrowland are loc în diferite oraşe în acelşi timp, scena principală fiind Belgia. Primul eveniment Tomorrowland a avut loc în 2005, iar de atunci a devenit tot mai popular.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă