13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalIordania și Rusia vor discuta în această săptămână depre Siria

Iordania și Rusia vor discuta în această săptămână depre Siria

Ayman Safadi a anunţat la Amman că va pleca marţi la Moscova pentru a se întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Guvernul sirian sprijinit de Rusia a lansat o campanie majoră pentru a recupera sud-vestul Siriei de la rebeli.

Cel puţin 160.000 de persoane au fost strămutate, majoritatea îndreptându-se spre graniţele cu Iordania şi Înălţimile Golan ocupate de Israel.

“Aştept cu nerăbdare o discuţie sinceră pentru a examina cum să ajungem la o încetare a focului cât mai curând posibil”, a declarat Safadi.

Iordania, care găzduieşte aproximativ 650.000 de refugiaţi sirieni înregistraţi potrivit Naţiunilor Unite, a anunţat că nu îşi va mai deschide frontierele pentru a lăsa să treacă mai mulţi refugiaţi. Israelul a declarat de asemenea că frontierele sale vor rămâne închise.

Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă