15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalIrak: Peste 30 de morţi în timpul unui pelerinaj şiit

Irak: Peste 30 de morţi în timpul unui pelerinaj şiit

Alte 100 de persoane au fost rănite, dar bilanţul ar putea creşte. Zece dintre răniţi sunt în stare critică, a adăugat ministerul.

Este pentru prima dată când pelerinajul de Ashura, una din cele mai importante zile sfinte din calendarul şiit, este marcat de o astfel de tragedie la Kerbala, deşi acest pelerinaj a fost în trecut ţinta unor atacuri ale extremiştilor suniţi.

În 2013, o serie de atentate de Ashura s-au soldat cu moartea a aproape 40 de credincioşi şiiţi în diverse oraşe din Irak. În 2005, aproape 1000 de pelerini şiiţi veniţi la mausoleul imamului Mussa Kazim din Bagdad şi-au găsit moartea într-o altă busculadă generată pe un pod peste fluviul Tigru de un zvon privind prezenţa unui kamikaze în mulţime.

Procesiunile de Ashura, a zecea zi de Muharram, prima lună din calendarul islamic, sunt de regulă prilejul unor scene dramatice cum ar fi pelerini care se autoflagelează pentru a comemora martiriul imamului Hussein, asasinat în 680 de trupele califului Yazid în bătălia de la Kerbala.

Anul acesta – la aproape doi ani de când Irakul a declarat victoria asupra jihadiştilor din Statul Islamic – sute de mii de şiiţi din întreaga lume, dar mai ales din Iranul învecinat, s-au adunat la Kerbala de Ashura. Procesiuni similare au loc la Bagdad, la Basra sau la Najaf, în sud.

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă