15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalIsrael: 40 de medici şi farmacişti au fost arestați

Israel: 40 de medici şi farmacişti au fost arestați

Cei 40 de medici şi farmacişti, arestaţi în întreaga ţară, de la casele şi locurile lor de muncă, dintre care unii încă rezidenţi, sunt suspectaţi că s-au adresat unui agent israelian care i-a pus în contact cu instituţii din Armenia după ce ei nu au reuşit să-şi termine studiile în străinătate. După o scurtă perioadă de timp, ei au primit certificatele care să ateste că şi-au terminat studiile în Armenia, chiar dacă nu respectau standardele academice. Ei au prezentat documentele în Israel, iar unii dintre ei au trecut ulterior examenele de licenţă ale Ministerului Sănătăţii din Israel. Potrivit poliţiei, agentul a folosit acelaşi sistem de certificate falsificate pentru el însuşi.

Ancheta, numită “licenţă pentru a ucide”, a fost declanşată de poliţie după primirea unor reclamaţii anonime. Anchetatorii au găsit broşuri în limba arabă susţinând: “Suntem încântaţi să îi anunţăm pe studenţii care au dificultăţi în a-şi finaliza studiile despre posibilitatea de a se muta de la universităţi din Europa la universităţi din Armenia şi Georgia fără a pierde timpul, inclusiv posibilitatea de a se recalifica (…) în medicină generală sau stomatologie”.

Poliţia a declarat într-un comunicat că unul dintre suspecţi, în vârsta de 30 de ani, din oraşul Arara în nordul Israelului, a fost arestat în timp ce era de gardă la departamentul de medicină internă al unuia dintre spitale. Un alt suspect, un dentist care desfăşoară activitate independentă, a mai fost urmărit penal anterior pentru infracţiuni legate de securitate. Un alt suspect, din oraşul Tira, a fost arestat împreună cu tatăl său, care a încercat să fugă în timp ce ţinea o armă.

Ministerul Sănătăţii din Israel i-a avertizat pe studenţi în trecut în legătură cu nivelul academic scăzut în profesiile medicale – medicină, stomatologie şi farmacologie – în Armenia şi a informat poliţia despre aceasta în februarie 2016. Ministerul Sănătăţii a transmis într-un comunicat că nu este obligat să recunoască certificatele din Armenia din cauza unor “întrebări serioase” legate de programele lor.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă