13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalKremlin: Constituţia lui Vladimir Vladimirovici Putin intră în vigoare sâmbătă

Kremlin: Constituţia lui Vladimir Vladimirovici Putin intră în vigoare sâmbătă

Această reformă a preşedintelui Vladimir Putin îi oferă posibilitatea să rămână la conducerea ţării până în 2036.

Aproape opt alegători ruşi din zece care s-au prezentat la urne au aprobat această revizuire constituţională, un scor prezentat joi de Kremlin drept un ”referendum triumfal al încrederii” în Putin, respins de opoziţie, care denunţă fraude, drept ”mincinos”.

Guvernul i-a încurajat pe alegători să susţină această reformă – catalogată drept o ”lovitură de stat constituţională” de către criticii ei -, promiţându-le, prin tragere la sorţi, apartamente şi organizând campanii de comunicare cu privire la alte subiecte populare supuse referendumului, precum menţinerea pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Cele mai citite

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar fi implicat într-un scandal sexual cu o adolescentă de 14 ani

Un șef al Poliției de Frontieră Galați ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autoritățile au declanșat o anchetă...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă