19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalKremlin: prăbușirea acordului nuclear va fi „alarmantă”

Kremlin: prăbușirea acordului nuclear va fi „alarmantă”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat în cursul unei reuniuni a Consiliului pentru neproliferare nucleară că JCPOA – acronimul englez al acordului semnat în iulie 2015 – reprezintă un succes diplomatic foarte important.

“Eşecul JPCOA, în special din cauza uneia dintre părţi (…) ar fi clar un mesaj alarmant pentru arhitectura comunităţii internaţionale în ansamblul său, inclusiv pentru perspectivele procesului referitor la problema nucleară în Peninsula Coreeană”, a declarat şeful diplomaţiei de la Moscova.

Vineri, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a prelungit din nou suspendarea sancţiunilor contra Teheranului legate de programul său nuclear, dar le-a cerut parlamentarilor americani şi aliaţilor europeni “să remedieze gravele lacune” ale textului.

Washingtonul este de părere că acest acord, încheiat după 12 ani de negocieri, nu sancţionează Iranul pentru programul său de rachete balistice, pentru implicarea sa în conflictele regionale sau pentru încălcarea drepturilor omului pe teritoriul naţional.

Rusia, una dintre cele şase puteri care au semnat JCPOA, a respins cerinţele americane.

“Nu putem, pentru singurul beneficiu al agendei politice a unor ţări, să abandonăm o adevărată reuşită pentru diplomaţia internaţională”, a insistat Serghei Lavrov.

În cursul unei conferinţe de presă organizate în această săptămână la Moscova, el a afirmat că liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, nu va accepta să-şi abandoneze programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor impuse ţării sale dacă acordul cu Iranul va fi în pericol, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă