15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalLavrov, relațiile dintre Rusia și Occident, mai problematice decât în timpul Războiului...

Lavrov, relațiile dintre Rusia și Occident, mai problematice decât în timpul Războiului Rece

“Consider că sunt mai tensionate (relaţiile între Rusia şi Occident). Deoarece în timpul Războiului Rece erau canale de comunicare şi nu exista o obsesie pentru rusofobie, care seamană cu un genocid prin sancţiuni”, a declarat Lavrov, citat de Mediafax.

Ministrul rus de Externe susţine că liderii statelor occidentale sunt conştienţi de cât de serioasă este această situaţie.

Potrivit postului BBC, Lavrov susţine că Rusia nu a modificat evidenţele aflate în locul în care a fost comis presupusul atac chimic din Siria.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă