13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie: Ministrul sănătăţii, scuze pentru nedeclararea achiziţiei unor apartamente

Marea Britanie: Ministrul sănătăţii, scuze pentru nedeclararea achiziţiei unor apartamente

Hunt, unul din cei mai bogaţi politicieni britanici, a înfiinţat în septembrie trecut, împreună cu soţia sa, firma Mare Pond Properties, folosită apoi pentru achiziţionarea a şapte apartamente pe coasta de sud a Angliei.

Ministrul a încălcat regulile în materie de prevenire a spălării de bani pentru că nu şi-a declarat participaţia de 50% în termen de şase luni către registrul comerţului.

Nedeclararea deţinerii unei companii constituie o infracţiune penală, care poate fi pedepsită cu amendă sau cu închisoare de până la doi ani.

În plus, Hunt nu şi-a declarat această participaţie în termenul specificat de 28 de zile în registrul de interese al membrilor parlamentului.

El şi-a corectat ulterior ambele greşeli şi a prezentat scuze autorităţilor parlamentare. Un purtător de cuvânt al lui Hunt a explicat că a fost vorba despre o ‘greşeală administrativă onestă’, care nu a condus la niciun câştig financiar. Ministrul nu este investigat de poliţie, iar un purtător de cuvânt al premierului Theresa May a declarat că această chestiune este de acum închisă.

Partidul Laburist, de opoziţie, a declarat că îl va deferi pe Jeremy Hunt comisarului parlamentar pentru standarde pentru întârziere în declararea proprietăţilor sale.

Hunt este văzut de multă lume drept un potenţial succesor al premierului Theresa May şi la un moment dat a declarat că se gândea să intre în cursa pentru postul de premier în 2016, după decizia-şoc a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.

Jeremy Hunt a reuşit să facă adoptate unele reforme nepopulare în sistemul medical. În iunie, el va deveni cel mai longeviv ministru al sănătăţii în această funcţie din istoria Marii Britanii.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă