12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalMaryam Rajavi conduce revoltele din Iran, împotriva regimului mullahilor

Maryam Rajavi conduce revoltele din Iran, împotriva regimului mullahilor

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta, inițial, față de prețurile ridicate ale bunurilor de larg consum. Din cauza răspunsului dur al Gărzii Revoluționare a regimului, mai multe orașe din provincia Khorasan s-au revoltat, protestele fiind îndreptate, de data asta, împotriva regimului clerical dictatorial.

Până la 1 Ianuarie, protestele s-au răspândit în capitală și în alte 23 de mari orașe din Iran, crescând în intensitate.

Cel puțin 12 persoane au fost ucise, sute fiind arestate. Familiile celor detinuți se adună în Teheran în fiecare zi în fața închisorii Evin și solicită eliberarea prizonierilor politici.

   Iranul acuză SUA, Israelul și Arabia Saudită

Regimul a limitat Internetul și a tăiat acccesul populației la aplicațiile Instagram și Telegram, astfel încât oamenii să nu se poată informa asupra noilor proteste, însă oamenii folosesc programe care depășesc filtrele.

Serviciile secrete occidentale nu au acordat o mare importanță revoltelor din Iran, raportând că nu reprezintă grosul populației, că nu au o conducere și că lipsește pătura intelectuală.

Însă, consilierul principal din cadrul Corpului Gărzii Revoluționare, Mohammad Ali Asoudi, a acuzat Organizația Mujahedinii Poporului din Iran și pe Maryam Rajavi ca fiind conducători ai revoltelor.

„Când ei transmit un apel la demonstrații, suporterii lor sunt în primul rând”, a subliniat Ali Asoudi.

De asemenea, Ali Shamkhani, secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională, a acuzat Statele Unite, Israelul şi Arabia Saudită că s-au implicat în afacerile interne ale Iranului.

Într-un comunicat, Consiliul Național de Rezistență al Iranului (CNRI), condus de Maryam Rajavi, admite că a coordonat revolta, care este diferită de celelalte revolte ale poporului iranian în ultimii 39 de ani.

„În această revoltă, conducerea aparține opoziției reale, care dorește să răstoarne regimul dictatorial al mullahilor și se străduiește să înființeze o republică democratică în Iran”, se arată în comunicatul CNRI.

Revolta din 2009, cunoscută sub numele de Mișcarea Verde, a fost orchestrata de Mir Hossein Moussavi, care a deținut funcția de prim-ministru al regimului în primii opt ani ai revoluției. Mousavi a protestat împotriva fraudarea alegerilor, dar nu s-a opus regimului dictatorial. Însă populația, ieșită în stradă, a cerut ca regimul Republicii Islamice să fie răsturnat.

   Trump vrea să repare „greșeala lui Obama”

Administrația Obama a încurajat regimul din Iran prin mult-mediatizatul acord nuclear, prin care urmau să se ridice sancțiunile economice împotriva țării, în folosul poporului. Însă regimul de la Teheran a ales să investească în extinderea influenței regionale, intervenind, financiar și militar, în Siria, de partea regimului dictatorial al lui Bashar al-Assad, în Yemen, de partea rebelilor Huti, în Liban, de partea organizației teroriste Hezbollah, pe care a implicat-o în conflictele armate din Siria, alături de alte miliții șiite.

Actuala administrație americană a promis că va repara „greșeala lui Obama” în privința Iranului și a propus noi sancțiuni internaționale pentru regimul de la Teheran, care „sădește terorismul” nu numai în Orientul Mijlociu. În privința revoltelor izbucnite în Iran, președintele Donald Trump a sancționat încă o dată regimul mullahilor, care „a eșuat la toate nivelele”.

„Marele popor al Iranului a fost supus opresiunii mulți ani. Iranienii sunt înfometați de libertate. Drepturile omului și bogăția resurselor au fost furate. Este vremea schimbării!”, a scris Trump pe Twitter.

Uniunea Europeană se află în contact cu autorităţile iraniene şi se aşteaptă ca drepturile cetăţenilor la libera exprimare şi la proteste paşnice să fie garantate, a declarat Catherine Ray,  purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Poziţia oficială a Uniunii Europene a fost întărită de Marea Britanie şi Germania. 

Cele mai citite

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă