25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalMăsuri de securitate puternice luate de Federația Rusă

Măsuri de securitate puternice luate de Federația Rusă

‘În viitor, va fi creat un sistem asemănător cu cel privind avertizarea împotriva atacurilor cu rachete’, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă TASS şi Interfax, preluate de Agerpres.

Noul sistem, potrivit planurilor Ministerului Apărării rus, va include staţii-radar de tip ‘Kontainer’ care monitorizează spaţiul aerian pe distanţe lungi până la mii de kilometri (în engleză over-the-horizon radar), dintre care prima a intrat în serviciu la 1 decembrie în Mordovia (500 km sud-est de Moscova).

Acest nou radar este capabil să monitorizeze decolarea mai multor avioane simultan, lansările rachetelor de croazieră sau a unor aparate hipersonice la o distanţă de 2.000 de km de graniţele de vest şi de sud ale Rusiei. Astfel, susţine ministerul, armata rusă dispune de timpul necesar pentru a-şi articula riposta sau de a respinge un eventual atac împotriva unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Următoarea staţie-radar de acest tip urmează să acopere direcţia arctică. ‘Este posibil ca evoluţia ulterioară a acestui sistem de detectare radar să vizeze direcţia arctică, la ceea ce noi lucrăm în prezent’, a declarat constructorul-şef al staţiei-radar ‘Kontainer’, Mihail Petrov, citat de TASS.

Staţia-radar devenită operaţională cu o zi în urmă face parte din aceeaşi clasă de monitorizare pe distanţe lungi (over-the-horizon radar), care se bazează pe recepţia unui semnal radio reflectat de ionosferă.

La ora actuală, Rusia dispune de un sistem neîntrerupt de-a lungul graniţelor sale de avertizare în caz de atac cu rachetă, acest sistem având la bază radare moderne de tip ‘Voronej’ destinate să detecteze eventualele lansări de rachete balistice (asupra teritoriului rus), conform Interfax. Radare de acest tip sunt instalate în regiunile Leningrad, Irkuţk, Kaliningrad, Orenburg, precum şi în ţinuturile Krasnodar, Krasnoiarsk şi Altai.

La începutul lunii octombrie, comandantul adjunct al Forţelor aerospaţiale ruse, generalul Igor Morozov, declarase pentru Interfax că un nou radar de tipul Voronej-M urmează să înceapă să fie construit până la sfârşitul acestui an în Sevastopol, unde se află amplasată baza Flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea.

‘În prezent sunt construite radare lângă Murmansk şi Vorkuta (regiunea arctică). Acestea ar urma să fie date în exploatare în 2022. Un alt radar puternic urmează să devină operaţional în Sevastopol în 2024’, a declarat generalul rus într-un interviu pentru ziarul Moskovski komsomoleţ.

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă