13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalMerkel susţine că antisemitismul este o problemă în Germania

Merkel susţine că antisemitismul este o problemă în Germania

Vorbind după alegerile europarlamentare, în care naţionaliştii au făcut progrese iar Uniunea Creştin Democrată condusă de ea a pierdut din susţinere, cancelarul german a declarat că „fantomele trecutului” încă sunt prezente iar ţara trebuie să fie vigilentă.

„Germania … nu se va distanţa de evenimentele pe care le vedem în toată lumea, pe acestea le vedem şi în Germania Însă în Germania trebuie mereu văzute mereu într-un anumit context, contextul trecutului, ceea ce înseamnă că trebuie să fim mereu mai vigilenţi decât alţii”, a declarat Merkel.

Comentariile sale vin la câteva zile după ce ombudsmanul Germaniei pentru antisemitism, Felix Klein, a avertizat evreii germani să nu poarte kippah în public după mai multe atacuri rasiste.

„Am avut parte mereu de antisemitism. Însă nu există astăzi nicio sinagogă, nicio grădiniţă pentru copii evrei, nicio şcoală pentru copii evrei, care să nu aibă nevoie de protecţia poliţiei”, a afirmat Merkel.

Ea a adăugat: „Din păcate în ultimii ani nu am putut să gestionăm cum trebuie această situaţie … însă trebuie să confruntăm fantomele trecutului”.

O expoziţie de fotografii din Mainz cu supravieţuitori ai Holocaustului a artistului italiano-german Luigi Toscano este protejată în prezent de poliţie. Vorbind după ce portretele din Viena au fost vandalizate fiind inscripţionată svastica asupra lor pentru a treia oară în această lună, Toscano a descris aceste acte: „Este cel mai rău scenariu posibil … aceşti supravieţuitori au avut încredere în mine iar acum fotografiile lor au fost distruse”.

ONU a condamnat marţi atacurile asupra expoziţiei, cea care a fost prezentă în 13 ţări şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la „creşterea numărului atacurilor antisemite care au loc în mai multe ţări europene şi în Statele Unite”.

Merkel şi-a apărat şi politica de a primi în 2015 aproximativ un milion de refugiaţi. Ea a declarat că cea mai bună cale de a gestiona imigraţia după crizele umanitare precum cele din Siria şi Irak „nu este închiderea graniţelor”, însă ţările occidentale trebuie să fie mai vigilente pentru a se asigura că „refugiaţii sunt îngrijiţi corespunzător”.

Merkel a precizat că a fost o greşeală din partea partidelor principale să cedeze puterea în faţa populiştilor şi că, din cauza trecutului nazist al Germaniei, ţara este obligată să predea lecţiile istoriei.

„Trebuie să le spunem tinerilor ce orori au avut loc. De aceea susţinem democraţia, de aceea aducem soluţii, de aceea mereu trebuie să privim lucrurile şi din punctul altora de vedere. De aceea luăm atitudine în faţa lipsei de toleranţă, de aceea nu tolerăm încălcarea drepturilor omului … Această sarcină a devenit mai grea, dar trebuie îndeplinită”, a afirmat Merkel.

Merkel a afirmat că a reuşit să găsească „puncte comune” cu preşedintele american Donald Trump în ciuda percepţiei publice că cei doi se contrazic constant.

Ea a precizat că liderii germani trebuie să menţină relaţiile cu preşedinţii SUA: „America ne-a protejat mereu iar decizia SUA de a acorda ajutoare prin Planul Marshall Germaniei şi Europei ne-a oferit o şansă să ne dezvoltăm”.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă