13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalMike Pompeo pleacă să liniștească apele din Arabia Saudită

Mike Pompeo pleacă să liniștească apele din Arabia Saudită

Administraţia americană a acuzat în mod clar Iranul că este responsabil pentru atacurile care au lovit producţia primului exportator mondial de ţiţei, chiar dacă preşedintele Donald Trump s-a arătat mai puţin categoric, afirmând luni că aşteaptă să aibă certitudini şi că vrea să se concerteze cu Riadul asupra oricărei eventuale riposte.

“Vă promit: suntem pregătiţi”, a declarat Mike Pence într-un discurs susţinut în faţa fundaţiei conservatoare Heritage de la Washington. “Suntem gata să ripostăm şi suntem gata să ne apărăm interesele noastre şi aliaţii noştri din regiune”, a adăugat el.

Iranul “pare” a fi “în spatele acestor atacuri”, a apreciat el, reluând formularea prudentă a lui Donald Trump. “Serviciile noastre de informaţii analizează probele chiar în acest moment”, a explicat Pence, precizând că preşedintele american va decide ce este de făcut “în următoarele zile”.

“Dacă Iranul a comis acest ultim atac pentru a face presiune asupra preşedintelui Trump pentru ca el să cedeze, strategia sa este sortită eşecului. SUA vor face tot ce este necesar pentru a ne apăra ţara, soldaţii şi aliaţii în Golf”, a mai spus Pence.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă