13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalMinistrul de Externe rus confirmă intenţiile de retragere a arsenalului din Transnistria

Ministrul de Externe rus confirmă intenţiile de retragere a arsenalului din Transnistria

‘În ceea ce priveşte termenele, lucrările pregătitoare vor dura aproximativ un an pentru a putea pune (acordul anterior) pe hârtie şi a pregăti măsuri concrete. Avem nevoie de contacte între militari şi suntem pregătiţi pentru asta’, a spus Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său moldovean Nicu Popescu. Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că a discutat cu Nicu Popescu despre acţiunile necesare pentru încheierea retragerii arsenalului, problemă cu care cele două ţări se confruntă de mai bine de 20 de ani.

Retragerea ‘presupune furnizarea echipamentului necesar, trimiterea specialiştilor, stabilirea surselor de finanţare şi semnarea contractului’, a precizat Lavrov, care a subliniat că toate demersurile trebuie să îndeplinească standardele de securitate ale armatei ruse. Luna trecută, Republica Moldova a făcut publică propunerea rusă privind retragerea definitivă a armelor şi muniţiilor sovietice care se găsesc pe teritoriul transnistrean. Anunţul a fost făcut la Chişinău de preşedintele Igor Dodon, după o întâlnire cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Dodon a spus că această propunere va fi transmisă participanţilor la negocierile de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul 5 + 2 (R. Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, SUA şi UE fiind observatori).

Prezenţa acestui arsenal, estimat iniţial la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii lăsate de armata sovietică în retragerea sa din Europa, a fost întotdeauna un element de descurajare pentru autorităţile de la Chişinău şi o garanţie de securitate pentru separatiştii din Tiraspol. R. Moldova a solicitat în numeroase rânduri demilitarizarea completă a Transnistriei, ce ar presupune plecarea trupelor de pace ruse, a căror prezenţă Chişinăul o consideră ilegală. În conformitate cu Acordul pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean semnat în iulie 1992, Rusia a instalat 2.400 de militari pentru a garanta pacea în zonă, contingent pe care l-a redus de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, Rusia a precizat că posibila retragere a arsenalului din regiune nu ar afecta prezenţa militarilor săi, deoarece consideră că acest contingent a avut succes în misiunea de ‘instituire a păcii’. Teritoriul transnistrean, de doar o jumătate de milion de locuitori, în majoritate ruşi şi ucraineni, a rupt legăturile cu R. Moldova după conflictul armat din perioada 1992-1993, în care a fost sprijinit de Rusia.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă