13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalMoscova, ambasada Marii Britanii, părăsită. Diplomații britanici expulzați pleacă acasă

Moscova, ambasada Marii Britanii, părăsită. Diplomații britanici expulzați pleacă acasă

Decizia este o consecinţă a scandalului diplomatic izbucnit între Londra şi Moscova în cazul fostului spion dublu rus Serghei Skripal.

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), şi fiica sa Iulia, au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra susţine că cei doi au fost otrăviţi cu Noviciok, un agent neurotoxic de uz militar de fabricaţie rusă.

Acest caz a dus la un scandal diplomatic între Londra şi Moscova, care au expulzat câte 23 de diplomaţi ai celeilalte părţi şi şi-au suspendat contactele bilaterale la nivel înalt.

De partea sa, Kremlinul şi-a exprimat vineri regretul pentru decizia liderilor statelor din Uniunea Europeană de a rechema ambasadorul UE acreditat la Moscova, într-un gest simbolic de protest faţă de implicarea Rusiei în cazul Skripal.

„Regretăm acea decizie”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului. El a adăugat că măsura UE a fost luată doar pe baza presupunerilor despre ceea ce li s-a întâmplat fostului spion Serghei Skripal şi fiicei sale Iulia, fără a exista probe în acest sens.

Kremlinul nu ştie pe ce bază liderii UE şi-au exprimat solidaritatea cu Marea Britanie, întrucât Rusia nu a primit nicio informaţie de primă mână în cazul Skripal, a subliniat reprezentantul preşedinţiei ruse, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă