16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalNigel Farage lansează Partidul Brexit

Nigel Farage lansează Partidul Brexit

Noul partid va participa la alegerile europarlamentare la care Regatul Unit va trebui să participe dacă până la data desfăşurării lor nu se retrage efectiv din UE, relatează agenţia dpa, citează Agerpres.

“Suntem o mare naţiune şi un mare popor, dar suntem traşi înapoi de leadership-ul slab de la Westminster. Acum este momentul schimbării”, a spus Farage în faţa unor susţinători ai săi adunaţi în oraşul Coventry.

El crede că alegătorii britanici au fost “trădaţi” de premierul conservator Theresa May, care la trei ani de la referendumul care a decis ieşirea Regatului Unit din UE nu a reuşit să ducă acest lucru la bun sfârşit.

Vorbind despre negocierile pe care May le-a început cu opoziţia laburistă pentru a ajunge la o înţelegere care să conducă la conturarea unei majorităţi parlamentare pentru o variantă de Brexit, după respingerea de trei ori în Camera Comunelor a acordului convenit cu Bruxelles-ul, Farage a estimat că “sistemul format din două partide (conservator şi laburist n.red) pur şi simplu nu poate realiza Brexitul”.

“Sunt supărat (…) Ce voi încerca acum să fac este o revoluţie democratică în politica britanică”, a continuat Farage, care încă este europarlamentar şi a confirmat că va candida din nou la alegerile europene din luna mai. Printre alţi candidaţi de pe lista Partidului Brexit se regăseşte şi Annunziata Rees-Mogg, sora parlamentarului conservator eurosceptic Jacob Rees-Mogg.

Liderii europeni au acceptat miercuri o amânare flexibilă a Brexitului, până cel târziu pe 31 octombrie. Dar dacă până la data organizării alegerilor europene Regatul Unit nu se retrage din UE, atunci va trebui să participe la acest scrutin.

Cele mai citite

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...

Un soldat american este în detenție de joi în Rusia

Un soldat american este închis de joi în Rusia, unde este acuzat de "infracţiune penală", a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a US...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă