15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalNoul președinte al Mexicului a obținut majoritatea absolută în Parlament

Noul președinte al Mexicului a obținut majoritatea absolută în Parlament

Preşedintele ales mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, poreclit de susținătorii săi „AMLO”, a obţinut împreună cu aliaţii săi o majoritate absolută în Congres, indică rezultatele publicate marţi de Institutul naţional electoral mexican (INE), potrivit AFP, citat de Agerpres.

Dintre cele 500 de mandate în Adunarea Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului mexican), partidul lui Lopez Obrador, Mişcarea de Regenerare Naţională (Morena), şi aliaţii săi, formaţiunile Partidul Muncii şi Întâlnirea Socială, au obţinut 307. În Senat, cele trei partide vor deţine 69 dintre cele 128 de mandate, conform estimărilor INE.

Rezultatele sunt deocamdată preliminare, întrucât 200 de mandate de deputat şi 32 de senator, repartizate în funcţie de rezultatele la nivel naţional obţinute de partide, urmează să fie validate de Tribunalul electoral.

Este pentru prima dată după 1994 când un preşedinte al Mexicului va beneficia de o majoritate absolută în cele două camere ale Congresului mexican.

Partidul Revoluţionar Instituţional (PRI), aflat până acum la putere la Ciudad de Mexico, a obţinut doar 62 de locuri în Adunarea Deputaţilor (faţă de 241 în legislatura precedentă) şi 21 în Senat (comparativ cu 61 până în prezent).

A doua forţă politică din Mexic rămâne Partidul Acţiunii Naţionale (partid conservator). PAN şi aliaţii săi – Partidul Revoluţiei Democratice şi Mişcarea Cetăţenilor – vor avea 131 de deputaţi şi 38 de senatori în noul parlament.

Andres Manuel Lopez Obrador a câştigat alegerile prezidenţiale cu 53,19% din voturi, cu mult în faţa lui Ricardo Anaya (PAN), care a obţinut 22,27% din sufragii, şi a lui José Antonio Meade (PRI), votat de 16,40% dintre alegători. Candidatul independent Jaime Rodriguez Calderon a primit 5,23% din voturi.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă