25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalO femeie cu cetăţenie rusă a fost inculpată pentru spionaj în Statele...

O femeie cu cetăţenie rusă a fost inculpată pentru spionaj în Statele Unite

O cetăţeană rusă în vârstă de 29 de ani, Maria Butina, care locuieşte la Washington, a fost arestată şi inculpată pentru conspiraţie în vederea infiltrării unor organizaţii politice americane în beneficiul Guvernului rus, a anunţat luni Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Rusoaica a dezvoltat legături strânse cu membri ai Partidului Republican şi a devenit o susţinătoare a dreptului la portul de arme, potrivit presei din SUA.

Acuzaţiile nu au legătură cu ancheta procurorului special Robert Mueller privind presupusele ingerinţe ale Moscovei în scrutinul prezidenţial american din anul 2016.

Butina este acuzată că opera sub îndrumarea unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei ruse cu care comunica printr-o serie de mijloace, inclusiv prin intermediul Twitter.

  
Robert Driscoll, avocatul inculpatei, a declarat că Butina “nu este o agentă” şi nu există “niciun indiciu că Butina încearca să influenţeze sau să submineze vreo politică sau lege specifică din Statele Unite”.

Cele mai citite

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă