11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalOMV va opera și în Ungaria

OMV va opera și în Ungaria

De asemenea, OMV vrea să-şi extindă reţeaua de benzinării care aplică discounturi în sudul Germaniei şi în Slovenia. Deja compania are 220 de astfel de benzinării în Austria.

În prezent, în Ungaria se află 197 de benzinării OMV care folosesc combustibil de la rafinăria Százhalombatta deţinută de grupul energetic ungar Mol. OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă