13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalPoliția italiană a dezmembrat mafia din domeniul pariurilor sportive

Poliția italiană a dezmembrat mafia din domeniul pariurilor sportive

Conducerea antimafia a tăiat trei tentacule ale „caracatiței“ în același timp, dezmembrând o vastă rețea clandestină de pariuri online care acționa în special asupra evenimentelor sportive. Au fost arestate 68 de persoane, suspectate a fi membri importanți ai clanurilor mafiote din Puglia, Calabria și Sicilia.

Această operațiune a permis evidențierea unei înțelegeri puțin obișnuită între Sacra Corona Unita, discreta mafie din regiunea Puglia din sudul Italiei, și două dintre cele mai celebre și puternice mafii – Cosa Nostra siciliană și ´Ndrangheta calabreză.

„Astăzi nu mai există o ´Ndrangheta, o mafie siciliană sau una din Puglia. În prezent sunt organizații fluide care gestionează diverse afaceri între ele“, a declarat Federico Cafiero de Raho, șeful departamentului antimafia. „Vedem cu ocazia anchetelor în curs cum mafiile lucrează împreună în diferite sectoare. Mai trebuie să stabilim dacă există o conducere fixă sau dacă acordurile se schimbă în funcție de teritoriile implicate“, a subliniat acesta.

Potrivit procurorilor din Bari (Puglia), o familie foarte respectată din Sacra Corona Unita ar putea constitui legătura decisivă cu toate celelalte mafii în ­această afacere specifică. Pentru ancheta asupra acestei mafii din Puglia, autoritățile au supravegheat 167 de persoane, au filtrat 190.000 de convorbiri telefonice și 40.000 ore de înregistrări video.

Piața pariurilor online este foarte voluminoasă și fructuoasă, cele trei familii mafiote reușind până în prezent să-și împartă beneficii de 4,5 miliarde euro. Sistemul, foarte organizat, se folosea de platforme informatice aparținând unor antreprenori din sector care au pus la dispoziția clanurilor un circuit paralel, ilegal.

Circa un miliard de euro în bunuri și bani lichizi au fost sechestrate în Italia și în străinătate – Marea Britanie, România, Serbia, Elveția, Austria, Germania, Luxemburg, Albania, Malta, în insulele Man, Curaao, Santa Lucia și Seychelles.

Banii câștigați fraudulos erau reinvestiți în patrimoniu imobiliar și plasamente financiare în străinătate prin persoane, fundații și societăți sub acoperire. Anchetatorii au făcut apel la Eurojust, unitate de cooperare judiciară a UE și în special la autoritățile judiciare din Serbia, Elveția, Olanda și Marea Britanie.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă