19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalPremierul israelian, interogat din nou de poliţie

Premierul israelian, interogat din nou de poliţie

Netanyahu este bănuit că a acordat o serie de privilegii companiei Bezeq Telecom în schimbul prezentării favorabile, a sa şi a soţiei sale, pe site-ul de ştiri deţinut de aceeaşi societate. Atât Netanyahu, cât şi Bezeq şi patronul său susţin că nu a fost încălcată legea.

Potrivit Reuters, o maşină a poliţiei staţiona în faţa reşedinţei oficiale a premierului israelian de la Ierusalim.

Nu este prima oară când Netanyahu este interogat în legătură cu acest caz, în care nu au fost formulate încă acuzaţii împotriva sa.

În alte două cazuri, poliţia a recomandat punerea sa sub acuzare pentru mită, dar decizia finală în acest sens, aşteptată din partea procurorului general israelian, ar putea veni abia peste câteva luni.

Partenerii lui Netanyahu din coaliţia guvernamentală au fost până acum alături de el, în aşteptarea unei decizii a procuraturii, dar dacă va fi inculpat, premierul ar putea fi presat să demisioneze.

În egală măsură, Netanyahu ar putea convoca alegeri anticipate pentru a încerca să suspende procedurile legale pe parcursul campaniei şi a-şi aduna în jur susţinătorii de dreapta. Conform sondajelor, partidul Likud al premierului israelian câştigă teren şi se află în fruntea preferinţelor de vot, cu un considerabil avans în faţa celorlalte formaţiuni.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate), anunță oficial deschiderea activității...
Ultima oră
Pe aceeași temă