12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalRelotius ar fi primit bani de la cititori susţinând că este o...

Relotius ar fi primit bani de la cititori susţinând că este o strângere de fonduri

Der Spiegel a precizat că se află în posesia unor informaţii conform cărora Relotius ar fi iniţiat o strângere de fonduri de la cititori pentru a ajuta copii sirieni despre soarta cărora a scris un reportaj, dar şi-a dat contul bancar personal pentru primirea donaţiilor.

“Der Spiegel îi va oferi Parchetului toate informaţiile pe care le-a strâns, în cadrul unei plângeri”, a precizat publicaţia.

Claas Relotius a recunoscut că şi-a imaginat întâmplări şi a inventat personaje în mai multe articole pe care le-a scris în ultimii ani. Situaţia a fost dezvăluită, miercuri, de publicaţia germană, după ce jurnalistul în vârstă de 33 de ani a demisionat, la 16 decembrie.

Mai mulţi cititori îngrijoraţi i-au semnalat în ultimele zile publicaţiei că Relotius a făcut apel pentru o strângere de fonduri pentru orfani sirieni care trăiesc pe străzi în Turcia, despre care a scris în iulie 2016. Relotius a făcut apelul prin e-mail, după ce unii cititori i-au scris în legătură cu reportajul său. De atunci, un fotograf turc care a muncit cu el la reportaj a semnalat inexactităţi semnificative.

Der Spiegel a notat că are convingerea că Relotius a inventat personajele principale din reportaj.

Jurnalistul, care a primit mai multe premii, a scris mai multe articole despre acei copii sirieni, relatând eforturile sale de mai multe luni pentru a-I ajuta să emigreze în Germania, ca să fie adoptaţi. Tot o minciună, potrivit Der Spiegel.

Relotius, care a lucrat mai întâi ca jurnalist independent pentru Der Spiegel şi alte publicaţii, a intrat în redacţia săptămânalului de la Hamburg în urmă cu un an şi jumătate.

Potrivit Der Spiegel, aproape 60 dintre articolele sale au fost publicate în revista tipărită pe hârtie sau pe site.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Vama Veche: Marș de solidaritate în memoria celor doi studenți uciși de Vlad Pascu

Zeci de tineri participă joi după-amiază la un marş de solidaritate în memoria celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu în accidentul de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă