15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalRex Tillerson, turneu oficial în Orientul Apropiat

Rex Tillerson, turneu oficial în Orientul Apropiat

Sosit duminică seara în capitala egipteană, Tillerson s-a întâlnit cu Sameh Choukri. Luni dimineaţa, Tillerson se întâlneşte cu membri ai personalului Ambasadei SUA la Cairo, apoi din nou cu Choukri, după care va fi primit de preşedintele Al-Sissi.

Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat al SUA, discuţiile de la Cairo se vor axa pe ”subiectele regionale de interes comun – Siria şi Libia”. Vor fi abordate, de asemenea, lupta antiteroristă şi dosarul israeliano-palestinian.

”Problemele privind drepturile omului şi societatea civilă reprezintă un subiect de conversaţie permanentă cu egiptenii”. Subiectul va fi prin urmare abordat în cursul convorbirilor, a precizat responsabilul.

Vizita lui Tillerson intervine cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Egipt din 26 martie, la care Al-Sissi va candida pentru un nou mandat. Washingtonul susţine ”un proces electoral autentic şi credibil”, a precizat responsabilul american, subliniind totodată ”preocupările” pe tema unor informaţii în presă referitoare la anchete care vizează reprezentanţi ai opoziţiei din Egipt.

Vizita lui Tillerson la Cairo are loc la scurt timp după cea a vicepreşedintelui american Mike Pence, care a făcut o escală în capitala egipteană pe 20 ianuarie, pentru discuţii îndeosebi despre securitatea în regiune şi viitorul ajutorului SUA pentru Egipt.

După Cairo, Tillerson va merge în Kuweit, unde va participa la o reuniune ministerială a coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria, coaliţie aflată sub comanda SUA.

Urmează Amman, unde va fi primit de Regele Abdullah al II-lea, şi Beirut, pentru convorbiri cu preşedintele Michel Aoun şi premierul Saad Hariri.

Secretarul de stat american va merge apoi la Ankara, unde se aşteaptă la discuţii ”dificile” cu Turcia, aliat al SUA în cadrul NATO, îndeosebi despre conflictul din Siria.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă