15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalRusia: 26 de nave noi pentru marina militară

Rusia: 26 de nave noi pentru marina militară

„În total, în 2018, marina va primi 26 de noi nave de război, bărci cu motor și vase, incluzând patru nave de război echipate cu rachete de croazieră Kalibr”, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, informează agenția rusă de presă Interfax, citată de AFP. Din cele 26 de noi vase de război, opt deja au intrat în uz.

Comandantul flotei „Marea Neagră”, bazată în Crimeea, Alexander Moiseiev, a declarat că unitatea sa va primi șase noi nave până la sfârșitul anului.

Anunțul a fost făcut la Sankt Petersburg odată cu Ziua Marinei rusești, la care au participat 4000 de marinari și 39 de nave de război, care au efectuat manevere demonstrative pe răul Neva. Putin le-a transmis celor prezenți că marina „face o contribuție însemnată în lupta împotriva terorismului internațional”.

Rachetele de croazieră Kalibr au fost folosite și în Siria, conflict în care Kremlinul îl sprijină pe dictatorul Bashar al-Assad, fiind lansate din Marea Mediterană și Marea Caspică de pe nave de război rusești. Rusa a declarat că aceste rachete sunt folosite doar împotriva teroriștilor, dar activiștii sirieni susțin că și ținte civile au fost lovite astfel.

Cele mai citite

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă