17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalRusia: Un agent de securitate, suspectat că ar fi oprit alarmele de...

Rusia: Un agent de securitate, suspectat că ar fi oprit alarmele de incendiu la mallul din Kemerovo

Pompierii s-au luptat mai mult de 14 ore cu flăcările izbucnite duminică seara în mall-ul Winter Cherry din Kemerovo, oraş industrial în vestul Siberiei.

Ieşirile de urgenţă au fost blocate şi există dovezi de încălcări şi ale altor măsuri de siguranţă care ‘au condus la consecinţe grave’, a informat Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei care a anunţat deschiderea unei anchete penale.

Martori la incendiu au explicat la televiziunea rusă că nu au auzit alarmele de incendiu care trebuiau să funcţioneze în mod normal.

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe victimelor şi a promis ajutor din partea statului. Premierul Dmitri Medvedev a anunţat că familiile victimelor vor primi un milion de ruble (17.500 de dolari).

Autorităţile au reţinut mai multe persoane pentru a fi chestionate, printre care şi persoana care închiria spaţiul unde s-a declanşat incendiul, precum şi directorul societăţii care administra centrul comercial.

Autorităţile din regiunea Kemerovo au decretat trei zile de doliu.

Anchetatorii investighează dacă incendiul ar fi putut fi declanşat de adolescenţi care, potrivit unui martor, ar fi dat foc unor cuburi din spuma poliuretanică într-o zonă de joacă, a informat portalul de ştiri Sibdepo.

Flăcările s-ar fi răspândit rapid din cauza materialelor de construcţie de calitate slabă, precum materiale plastice ieftine, au afirmat anchetatorii. Mall-ul a fost deschis în urmă cu cinci ani, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă