15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalRusia va face o listă a țărilor „neprietenoase”

Rusia va face o listă a țărilor „neprietenoase”

Anunțul coincide cu expulzarea din Rusia a trei diplomaţi din Slovacia, a doi din Lituania şi a câte unul din Letonia şi Estonia, potrivit EFE.

„La ordinul preşedintelui (rus, Vladimir Putin) şi, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său mexican, Marcelo Ebrard, la finalul convorbirilor purtate la Moscova.

Întrebat despre ţările care s-ar putea regăsi în respectiva „listă”, ministrul de externe rus a spus că nu doreşte să anticipeze evenimentele, dar a adăugat: „Nu mai este mult. Se va şti în curând”.

La 23 aprilie, preşedintele Vladimir Putin a emis un decret cu privire la măsurile destinate să contracareze acţiunile inamicale ale unor state străine care includ, printre altele, interzicerea angajării de personal rusesc la reprezentanţele diplomatice ale acestor state în Rusia.

Lavrov a subliniat miercuri că Rusia nu practică angajarea de personal local la ambasadele sale din lume şi, prin urmare, le poate impune misiunilor diplomatice străine acreditate în Federaţia Rusă să procedeze în mod similar.

Potrivit semioficiosului Izvestia, mai mult de zece ţări s-ar putea regăsi pe lista cu state „neprietenoase”, între care SUA, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi Marea Britanie, Ucraina sau Australia.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă