12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalSecretarul General al Comisiei Europene: „Valul populist se află sub control”

Secretarul General al Comisiei Europene: „Valul populist se află sub control”

Selmayr a făcut această afirmaţie la evenimentul Politico „Ziua de după Alegeri. Ce urmează pentru Europa” de la Bruxelles de luni.
 
„Am avut nişte rezultate îngrijorătoare în Belgia, Suedia şi în alte ţări însă am avut şi rezultate încurajatoare în Olanda şi Spania”, a precizat el.
 
Selmayr a subliniat că numărul voturilor pentru Marine Le Pen (extremă-dreapta) a scăzut faţă de acum cinci ani, chiar dacă partidul ei a ieşit pe primul loc în Franţa.
 
El a afirmat că acum este timpul „pentru o analiză obiectivă” a alegerilor.
 
Selmayr a afirmat că se aştepta la o prezenţă mai ridicată la alegeri.
 
„Nu se ştie niciodată. Am avut impresia în ultimele săptămâni că Europa este un subiect care este din ce în ce mai discutat şi oamenii sunt mai implicaţi”, a precizat el.
 
„Sunt în mod special că în unele ţări prezenţa a crescut mult – în Polonia a crescut cu 20% iar în unele ţări din Europa Centrală şi de Est cu 10, 15 sau 18%”, a afirmat Selmayr.
 
„Interpretez această prezenţă ridicată ca pe un semnal de alarmă. Trump şi Brexitul ne-au arătat ce este în joc, la fel ca Putin în est”, a precizat el.
 
În ceea ce priveşte viitorul, Selmayr a declarat că un echilibru al sexelor ar trebui să fie un obiectiv pentru instituţiile însă în practică „este mai uşor de zis decât de făcut”.
 
Însă el speră că viitorul preşedinte al Comisiei şi liderii vor insista pentru un echilibru al sexelor, precizând că nu este ceva ce este „de dorit, ci ceva ce este necesar în societatea modernă”.
 
„De asemenea, mă aştept ca valul Verzilor pe care l-am văzut în multe ţări, chiar dacă nu în toate, să aibă un impact puternic asupra programului viitorului preşedinte al Comisiei”, a afirmat el.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă