18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalŞeful Interpolului ar fi fost reţinut de autorităţile chineze

Şeful Interpolului ar fi fost reţinut de autorităţile chineze

De asemenea, South China Morning Post a informat vineri că Hengwei a fost pus sub investigaţie imediat după ce a ajuns în China, săptămâna trecută.

Un purtător de cuvânt al Interpolului a declarat că agenţia este la curent cu articolul din South China Morning Post, dar nu a dorit să comenteze în această privinţă.

Într-un comunicat al agenţiei este precizat că „acest lucru priveşte autorităţile relevante din Franţa şi China”.

Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară, agenţia internă de investigaţii a Partidului Comunist din China, nu a postat niciun anunţ pe site-ul său despre Meng.

Poliţia din Franţa a deschis o investigaţie după ce Meng Hongwei, a fost dat dispărut de către soţia sa, care nu a mai reuşit să ia legătura cu el după ce acesta a plecat în China.

Soţia lui Hongwei a contactat poliţia din Lyon, oraşul în care se află sediul Interpol, după ce nu a mai putut lua legătura cu el de când acesta a plecat acasă în China, în 29 septembrie, conform unor surse din poliţie.

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...
Ultima oră
Pe aceeași temă