12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalSfatul pe care i-l dă Theresei May, în privinţa Brexit, fostul premier...

Sfatul pe care i-l dă Theresei May, în privinţa Brexit, fostul premier britanic John Major

Fostul premier consideră că parlamentarii ar trebui să voteze toate opţiunile pentru Brexit, pentru a-şi indica preferinţa în ceea ce priveşte viitorul ţării.

Theresa May ar trebui „să renunţe la liniile ei roşii în interesul naţional” şi să devină un mediator pentru a afla ce îşi doresc membrii Parlamentului, a transmis John Major.

John Major consideră că varianta ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ar fi cea mai rea variantă şi că „milioane de oameni ar fi neîndreptăţiţi în acest scenariu”. De asemenea, efectuarea de mici schimbări în cadrul acordului actual nu va face nicio diferenţă, a transmis fostul premier.

„Poziţia ei (Theresa May, n.red) a fost imposibilă. În ceea ce priveşte Parlamentul, începe să nu mai aibă timp pentru o decizie”, a avertizat John Major.

Parlamentul britanic a respins marţi acordul pentru Brexit negociat de prim-ministrul britanic Theresa May şi reprezentanţii Uniunii Europene, crescând riscul ca Marea Britanie să părăsească Blocul comunitar fără un acord. Parlamentul va dezbate şi vota în data de 29 ianuarie a doua variantă a acordului, care va fi prezentată de premierul Theresa May.

Theresa May a îndemnat parlamentarii de la Londra să “lase deoparte interesul propriu” şi să “conlucreze în mod constructiv” la găsirea unei căi de realizare a procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă