16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalSpionii Moscovei au folosit Alpii francezi ca bază pentru incursiuni

Spionii Moscovei au folosit Alpii francezi ca bază pentru incursiuni

Potrivit cotidianului, cei 15 ofiţeri din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU – specializaţi în asasinate – au circulat pe continent începând din 2014, iar ultimul lor sejur în Fraţa a avut loc în 2018.

Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Londra ca fiind unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu agentul neurotoxic noviciok, în martie 2018, a unui fost spion dublu rus, Serghei Skripal, la Salisbury, în Anglia. Această operaţiune a provocat un incident diplomatic major între Moscova şi Uniunea Europeană (UE) şi a determinat serviciile occidentale să ia urma celor vinovaţi.

Dezvăluirile Le Monde, în ediţia de joi, intervin de asemenea în contextul în care Berlinul acuză Moscova de faptul că se află în spatele asasinării, în august, a unui georgian la Berlin. Doi membri ai Ambasadei Rusiei în Germania, căreia Guvernul Angelei Merkel îi reporşează că nu ”cooperează” în anchetă, au fost expulzaţi.

ASASINATE ŞI SABOTAJ

Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri, care nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriul Franţei, au efectuat în mai multe rânduri sejururi în orăşele franceze ca Annemasse, Chamonix sau Evian.

Ei fac parte din Unitatea 29155 din cadrul celui de-al 161-lea Centru de formare al GRU.

”Această unitate se livrează de-acum asasinatelor, sabotajului sau unor sarcini mai obscure, aşa cum arată căsuţe poştale moarte”, prin care agenţii comunicau între ei, scrie ziarul.

Nicio armă sau material nu au fost confiscate.

Niciun complice local nu a fost identificat.

Cei 15 ofiţeri par să nu fi contactat vreodată Ambasada Rusiei la Paris.

Ei ar fi operat, în schimb, în Marea Britanie, Bulgaria, Crimeea, Republica Moldova sau Muntenegru.

Astfel, serviciile franceze s-au orientat către ipoteza potrivit căreia Departamentul Haute-Savoie, situat la frontiera cu Elveţia şi Italia, ar fi fost folosit ca ”bază din spatele liniei frontului în ansamblul operaţiunilor clandestine ale Unităţii 29155 în Europa”, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul serviciilor franceze de informaţii, citat de Le Monde.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă