Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a anunţat, sâmbătă, că Statele Unite își vor reduce numărul de militari din Afganistan la “mai puțin de 5.000”, informează agențiile internaționale de presă.
Declarația șefului Pentagonului intervine în momentul în care SUA reprezintă principala forță occidentală din Afganistan, având în acea țară circa 8.600 de militari.
Decizia de reducere a contingentului american din Afganistan fusese deja anticipată de o declarație a președintelui Trump, care spunea că “băieții noștri (americani – n.n.) nu trebuie să mai moară pentru alții”.
Statele Unite derulează deja negocieri cu lideri talibani, una dintre revendicările acestora fiind retragerea tuturor trupelor occidentale din Afganistan.