17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalSUA: Colt suspendă fabricarea puştilor pentru civili

SUA: Colt suspendă fabricarea puştilor pentru civili

“În ultimii ani, piaţa puştilor sportive moderne a cunoscut un surplus semnificativ al capacităţii de producţie”, a arătat într-un comunicat directorul executiv al Colt, Dennis Veilleux.

“Având în vedere acest nivel de capacitate de producţie, credem că există o aprovizionare adecvată pentru viitor cu puşti sportive moderne”, a adăugat acesta.

Anunţul vine la finalul unei veri în care în Statele Unite au avut loc atacuri armate precum cele din El Paso (Texas) sau Dayton (Ohio).

Colt, totuşi, a precizat că angajamentul său faţă de piaţa civilă este “de neclintit”, precum şi în ce priveşte cel de-Al Doilea Amendament al Constituţiei SUA, care protejează dreptul de a deţine arme.

Acelaşi producător, cu sediul în Connecticut, a mai spus că va continua să producă aceste puşti în cadrul contractelor pe care le are cu armata şi poliţia din Statele Unite.

“În prezent, aceste contracte de volum mare absorb toată capacitatea de producţie de puşti a Colt”, a declarat Veilleux.

Puşca de asalt AR-15 este cea mai populară din SUA şi a fost folosită în multe din cele mai recente atacuri armate din ţară, precum cel de la liceul din Parkland (Florida) în 2018 sau cel de la clubul de noapte Pulse din Orlando (Florida) în 2016.

Comercializarea acesteia este unul din punctele dezbaterii recurente din SUA cu privire la controlul armelor.

Chiar săptămâna trecută, aminteşte EFE, unul dintre aspiranţii democraţi pentru candidatura la Casa Albă, Beto O’Rourke, a promis într-o dezbatere că, dacă va câştiga alegerile, va confisca din locuinţele americanilor puştile de asalt de tipul AR-15 sau AK-47.

Cele mai citite

MAI propune modificarea legislației pentru a permite monitorizarea cu brățări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar și arest la domiciliu

Modificările legislative au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță publică și eficientizarea modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, un deziderat...

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă