13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalSUA vor începe vaccinarea copiilor sub 12 ani în 2022

SUA vor începe vaccinarea copiilor sub 12 ani în 2022

Copiii americani urmează cursuri la distanță, iar vaccinarea ar putea uşura povara unor milioane de părinţi.

Situaţia diferă însă mult de la stat la stat şi în funcţie de natura şcolilor – publice, private, religioase -, iar un conflict dur opune autorităţile şi cadrele didactice pe tema redeschiderii şcolilor.

Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite – Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson&Johnson – nu se administează copiilor în vârstă de până la 16 ani.

Însă dr. Fauci declară pentru postul NBC că anumite întreprinderi au lansat studii în vederea unei reduceri „treptate” a acestei vârste, în tranşe.

Astfel, potrivit imunologului American minorii în vârstă de peste 12 ani urmează să fie imunizaţi cel mai devreme către sfârşitul anului, „dar foarte probabil, în primul trimestru din 2022”. Liceeni, în schimb, ar urma să fie vaccinaţi încă din această toamnă.

Cele mai citite

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă