11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalTalibanii se declară gata să reia negocierile de pace

Talibanii se declară gata să reia negocierile de pace

“Uşile sunt deschise pentru negocieri”, a arătat negociatorul şef al talibanilor, Sher Mohammad Abbas Stanikzai, într-un interviu acordat BBC. “Sperăm că cealaltă parte îşi va reanaliza decizia privind negocierile”, a adăugat el.

Pe 7 septembrie, spre surpriza generală, scrie AFP, Donald Trump a pus capăt discuţiilor angajate de un an cu talibanii, care păreau a fi în pragul unui acord istoric după 18 ani de conflict în Afganistan.

Preşedintele Statelor Unite şi-a motivat această schimbare de atitudine prin moartea unui soldat american şi a altor 11 persoane într-un atentat taliban comis cu două zile mai înainte la Kabul.

Administraţia sa s-a arătat mai puţin categorică, secretarul de Stat, Mike Pompeo, neexcluzând reluarea negocierilor, cu condiţia ca rebelii “să-şi schimbe atitudinea”. Dar Trump a reafirmat că discuţiile sunt “terminate cu adevărat”.

Marţi, talibanii au revendicat două atentate sinucigaşe, unul în capitala afgană, în apropierea unui centru de recrutare al armatei, iar celălalt lângă un miting electoral al preşedintelui Ashraf Ghani, la 60 km de Kabul.

Bilanţul total al celor două atentate se ridică la 48 de morţi şi 80 de răniţi, fiind cel mai sângeros de la finalul discuţiilor.

Chestionat de BBC cu privire la această violenţă, Stanikzai a răspuns că “cele două părţi” ar trebui să-i pună capăt, în acelaşi timp forţele NATO şi afgane efectuând zilnic “zeci de bombardamente”.

“Odată ce acordul va fi semnat de cele două părţi, încetarea focului va intra în vigoare”, a mai declarat el.

Numeroşi observatori se aşteaptă la o revenire a violenţelor din partea talibanilor pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 28 septembrie.

Insurgenţii, care nu recunosc legitimitatea autorităţilor afgane, au chemat la începutul lui august la boicotarea scrutinului şi evitarea adunărilor “care ar putea deveni ţinte potenţiale”.

“Noi am prevenit deja oamenii să nu participe la reuniuni electorale iar, dacă ei suferă pierderi, este responsabilitatea lor”, au subliniat marţi talibanii, într-un comunicat.

“Aveam două căi de a pune capăt ocupaţiei Afganistanului, aceea a jihadului şi a luptelor şi aceea a discuţiilor şi negocierilor”, a declarat în urmă cu o săptămână purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. “Dacă Trump vrea să oprească discuţiile, o vom urma pe prima, iar ei vor regreta curând”, a adăugat acesta.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă