19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalTeheranul eliberează şapte membri ai echipajului petrolierului britanic reţinut

Teheranul eliberează şapte membri ai echipajului petrolierului britanic reţinut

Capturarea navei menţionate şi a celor 23 de marinari de la bord de către Gardienii Revoluţiei din Iran a generat o criză diplomatică între Teheran şi Londra şi a condus la o creştere a tensiunii în Golful Persic.

Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Abbas Mousavi, citat de agenţia semioficială Mehr, preluată de EFE, a indicat că decizia de eliberare a fost luată după o analiză a statutului consular şi a permiselor individuale ale membrilor echipajului şi ţinându-se cont de motive umanitare.

“Nu avem nicio problemă cu echipajul şi căpitanul navei. Nava a fost reţinută pentru încălcarea legislaţiei şi este firească reţinerea echipajului”, a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat naţionalitatea marinarilor eliberaţi. Echipajul navei Stena Impero este format din 18 indieni, trei ruşi, un filipinez şi un leton.

Autorităţile iraniene au motivat capturarea petrolierului pe 19 iulie prin faptul ca acesta ar fi încălcat regulile de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, o potenţială situaţie negată atât de Londra cât şi de compania maritimă.

Reţinerea navei s-a produs şi pe un fundal politic de represalii la capturarea în Gibraltar a petrolierului iranian Grace 1 la începutul lui iulie pentru un presupus transport de petrol în Siria, ţară care face obiectul sancţiunilor europene.

Grace 1, în prezent Adrian Darya 1, a fost eliberată în cele din urmă în august, în ciuda opoziţiei Statelor Unite care au sancţionat nava şi pe căpitanul acesteia.

Ultimele informaţii despre Adrian Darya 1 relevă că transponderul acesteia nu mai emite semnal în drum spre Siria, în ciuda faptului că autorităţile iraniene au infirmat că aceasta ar fi destinaţia sa.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă