17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalTheresa May este îngrijorată din cauza "comploturilor" parlamentare

Theresa May este îngrijorată din cauza “comploturilor” parlamentare

Duminică, presa a informat că unii deputaţi intenţionează să depună amendamente legate de funcţionarea Camerei Comunelor pentru a împiedica planurile premierului Theresa May în ce priveşte ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

“Poporul britanic a votat pentru a părăsi Uniunea Europeană şi este primordial ca aleşii politici să respecte acest verdict”, a spus o purtătoare de cuvânt a Downing Street.

“Orice tentativă vizând să retragă puterea guvernului de a îndeplini condiţiile legale pentru o ieşire ordonată în acest moment istoric este extrem de îngrijorătoare”, a adăugat ea.

“Deputaţii care doresc să respecte Brexit-ul trebuie să voteze pentru el, altfel există riscul ca parlamentul să împiedice Brexit-ul”, prevăzut pentru 29 martie, a precizat purtătoarea de cuvânt a prim-ministrului britanic.

Theresa May este aşteptată să detalieze luni în faţa deputaţilor un nou plan pentru Brexit după respingerea masivă, pe 15 ianuarie, de către deputaţi a acordului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul la sfârşitul lui 2018.

Şefa cabinetului de la Londra s-a angajat în negocieri cu opoziţia pentru a încerca să ajungă la un consens asupra unui nou acord, dar situaţia se află în impas.

Pe de altă parte, ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a avertizat duminică, în paginile jurnalului The Sunday Telegraph, contra unui “tsunami politic” dacă deputaţii vor eşua să respecte votul referendumului din 2016 care a decis retragerea din UE.

El i-a criticat, de asemenea, pe partizanii unui Brexit fără acord, dorit de opoziţia laburistă, afirmând că este “lucrul cel mai stupid posibil” într-o negociere “să renunţi la cartea cea mai puternică”.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă