16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTrei state au jumătate din numărul total de infectări cu Covid-19

Trei state au jumătate din numărul total de infectări cu Covid-19

Luni la ora 8.00, potrivit datelor oficiale anunțate de statele lumii, peste 50,4 milioane de oameni de pe planetă se infectaseră cu Covid-19. Aproape jumătate dintre aceștia sunt cetățeni din SUA (9,97 milioane), India (8,55 milioane) și Brazilia (5,66 milioane).

Explozia de infectări s-a înregistrat în luna octombrie iar trendul ascendent se va menține în continuare, spun medicii epidemiologici, în condițiile unei transmiteri comunitare exponențiale mai ales în țările din Europa, lovită grav de un al doilea val, mult mai agresiv decât cel de la începutul anului.

1,256 milioane dintre cei infectați cu noul coronavirus și-au pierdut viața, o medie de aproximativ 2,5% din totalul bolnavilor, peste 90% dintre cei decedați având afecțiuni medicale grave.

Din punct de vedere al deceselor, în SUA s-a înregistrat un număr de 236.572, în Brazilia 162.397, iar în India 126.611.

Europa este zona cea mai afectată de valul doi al pandemiei, mai agresiv decât cel din primăvară. Cehia, Belgia, Slovenia și Franța sunt cele mai lovite țări din Europa, cu rate de infectare de peste 1.000 raportatele la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile.

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă