16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTrump evită manifestanţii în vizite în oraşele însângerate în weekend

Trump evită manifestanţii în vizite în oraşele însângerate în weekend

La El Paso, în Texas, unde un tânăr alb cu motivaţii rasiste a omorât prin împuşcare 22 de persoane sâmbătă dimineaţa, înainte să fie reţinut, liderul republican a făcut miercuri o scurtă declaraţie de presă.

”Ne-am întâlnit cu medici, infirmieri, echipe medicale. Ei au făcut o treabă incredibilă”, a salutat locatarul Casei Albe, care a fost mai devreme la Dayton, în Ohio, unde nouă persoane au căzut sub gloanţele altui atacator, la treisprezece ore după carnagiul de la El Paso.

”Am părăsit Ohio, iar dragostea, respectul faţă de funcţia prezidenţială existau – mi-ar fi plăcut să fiţi acoloo pentru a vedea”, a spus el, după ce a ajuns în Texas.

Într-un mesaj postat pe Twitter după ce şi-a terminat vizita, preşedintele i-a acuzat pe jurnalişti. ”Presa Fake News a făcut ore suplimentare pentru a mă denigra pe mine şi călătoriile mele, dar asta n-a mers. Dragostea, respectul şi entuziasmul erau acolo, vizibile tuturor”.

Miercuri, presa a avut un acces foarte restrâns la deplasările sale. Echipa sa de comunicare a difuzat poze cu el şi soţia sa Melania Trump la căpătâiul victimelor şi a invocat respectul faţă de victime şi familiile lor pentru a justifica distanţa impusă camerelor de luat imagini.

”El face ceea ce fac preşedinţii” în cazul unei tragedii, a declarat consiliera Kellyanne Conway – ”se duce peteren”, a adăugat ea, dând asigurări că este ”discret” pentru a permite ţării ”să-şi panseze rănile”.

SUTE DE MAIFESTANŢI

Însă, la El Paso, un oraş majoritar hispanic, fostul magnat în domeniul imobiliar nu a fost neapărat binevenit, el care denunţă cu regularitate ”invazia” imigranţilor veniţi din America Centrală. El a fost arătat cu degetul, pentru că atacatorul de la El Paso a denunţat o ”invazie hispanică”, într-un manifest postat online înainte să treacă la fapte.

Sute de manifestanţi îl aşteptau într-un parc, în acest oraş de la frontiera mexicană, agitând panouri cu mesaje ca ”Vorbele tale au consecinţe”, “Make racists afraid again” (”Fă-i pe rasişti să se teamă din nou” – o deturnare a sloganului său de campanie Make America Great Again) sau ”Acesta este terorism inspirat de Trump”.

”Eu nu-l vreau aici, pentru că nu cred că este sincer, cred că o face din obligaţie”, a denunţat pentru AFP Marisabel Hernandez, o locuitoare din El Paso.

Manifestanţi furioşi i-au criticat de asemenea vizita la Dayton, cerând consolidarea controalelor la vânzarea de arme de foc.

”MULTĂ FURIE”

În Ohio, Donald Trump s-a dus la căpătâiul răniţilor şi a mulţumit celor care au intervenit primii, însă nu s-a dus la locul dramei, un cartier animat de baruri şi restaurante.

”El a făcut bine”, a apreciat primarul democrat Nan Whaley. Este ”multă furie şi agitaţie” la faţa locului, iar ”mulţi oameni nu erau interesaţi de vizita sa”, a adăugat ea.

Însă Trump nu a scăpat complet indignării – sute de persoane s-au adunat în apropiere spitalul unde s-a dus şi au desfăşurat faimosul “Baby Trump” – un personaj gonflabil care reprezintă un bebeluş coleric cu efigia preşedintelui.

Manifestanţii au agitat panouri prin care-l îndemnau ”să se opună NRA”, puternicul lobby al armelor, care blochează orice încercare de reglementare a armelor de foc, şi să interzică puştile de asalt.

”TOXIC”

Înainte de a pleca de la Casa Albă, Trump a dat asigurări că există ”puţin apetit” la Washington în vederea interzicerii acestui tip de armă – implicat în atacurile armate din weekend.

El s-a declarat, în schimb, în favoarea unei schimbări a legislaţiei în vederea împiedicării persoanelor cu tulburări mentale să deţină o armă de foc.

Preşedintele a refirmat totodată că recentele masacre nu au ”nimic a face” cu el şi că cei care-l acuză de alimentarea urii rasiale în Statele Unite caut să ”obţină un profit politic” de pe urma criticilor lor.

Trump nu a rezistat, însă, unui nou schimb de replici cu Joe Biden, favoritul în alegerile primare democrate în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020.

Limbajul preşedintelui este ”toxic” şi alimentează ”flăcările” rasismului, a acuzat fostul număr doi al lui Barack Obama, într-un discurs de campanie, miercuri, în Iowa.

De la bordul Air Force One, care-l ducea de la Dayton la El Paso, Donald Trump i-a răspuns într-un tweet dispreţuitor – ”Mă uit la Joe Biden adormitul care ţine un discurs. Atât de plictisitor!”.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă