14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalTunisia: Alegerile prezidenţiale, 26 de candidaturi validate și 71 respinse

Tunisia: Alegerile prezidenţiale, 26 de candidaturi validate și 71 respinse

Persoanele ale căror candidaturi au fost respinse pot contesta decizia începând cu 15 august, iar anunţarea listei finale cu candidaţii la prezidenţialele din Tunisia va fi publicată pe 31 august, a menţionat într-o conferinţă de presă Nabil Baffoun, preşedintele ISIE.

Printre cei ale căror candidaturi au fost respinse se află Mounir Baatour, care se prezintă drept militant pentru drepturile comunităţii LGBTI, deşi este contestat în interiorul acesteia.

Candidatura acestui avocat care îşi recunoaşte deschis homosexualitatea ar fi constituit o premieră în istoria Tunisiei şi a întregii lumi arabe.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Tunisia va avea loc la 15 septembrie, campania electorală oficială fiind prevăzută pentru perioada 2-13 septembrie.

Programate iniţial pentru finalul acestui an, alegerile prezidenţiale au fost devansate ca urmare a decesului preşedintelui Beji Caid Essebsi (92 de ani), pe 25 iulie.

Interimatul este asigurat de preşedintele parlamentului tunisian, Mohamed Ennaceur.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă