12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTurcia a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei

Turcia a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei

Conform datelor prezentate joi de ministrul de Finanţe, Berat Albayrak, PIB-ul Turciei ar urma să înregistreze un avans de 3,8% în 2018 şi de 2,3% anul viitor, în scădere faţă de estimarea precedentă, de 5,5%.

Anterior Albayrak, ginerele preşedintelui Erdogan, a promis “ţinte macroeconomice realiste” şi “planuri concrete de acţiune”.

De asemenea, ministrul de Finanţe a anunţat joi că Turcia va prioritiza investiţiile în domeniul farmaceutic, energie şi petrochimie, pentru a-şi reduce deficitul de cont curent. Acesta ar urma să scadă la 2,6% din PIB până în 2021, de la 4,7% din PIB previzionat pentru acest an.

Anunţând planul economic pe trei ani al Guvernului de la Ankara, Albayrak a afirmat că Turcia va suspenda toate proiectele de investiţii pentru care procesul de licitaţie nu s-a finalizat. De asemenea, autorităţile vor revizui sistemul de asigurări sociale şi vor restructura sistemul de subvenţii pentru exporturi.

Inflaţia în Turcia ar urma să urce la 20,8% anul acesta, înainte de a scădea la 15,9% în 2019 şi la 9,8% în 2020. Datele publicate recent arată că rata anuală a inflaţiei a urcat în august la 17,9%, cel mai ridicat nivel din 2003, determinând Banca Centrală a Turciei să anunţe că “a decis să implementeze o înăsprire semnificativă a politicii monetare pentru a sprijini stabilitatea preţurilor”.

De asemenea, Guvernul estimează că rata şomajului va creşte la 11,3% anul acesta şi la 12,1% în 2019, înainte de a scădea la 11,9% în 2020.

Lira turcească a pierdut aproximativ 40% din valoare în raport cu dolarul de la începutul acestui an, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă