14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalTurcia, arestare șocantă. Președintele Amnesty Internaional, acuzat de terorism

Turcia, arestare șocantă. Președintele Amnesty Internaional, acuzat de terorism

Taner Kiliç a fost arestat în iunie 2017 şi apoi încarcerat, acuzat de apartenenţă la mişcarea predicatorului Fethullah Gulen, desemnat de Ankara drept “creierul” puciului eşuat din vara anului 2016, ceea ce el neagă ferm, potrivit Agerpres.

La o audiere în cadrul procesului său, miercuri, un tribunal din Istanbul a ordonat eliberarea sa condiţionată. Anunţul tribunalului a fost primit cu o furtună de aplauze, iar apropiaţii lui Kiliç şi persoanele venite să-l susţină au salutat vestea îmbrăţişându-se şi plângând de fericire.

Dar un nou mandat de arestare a fost emis şi Kiliç a fost reţinut la o jandarmerie din Izmir (vest), oraş unde fusese încarcerat, au anunţat în timpul nopţii mai mulţi responsabili de la Amnesty pe Twitter.

“Am luat un zbor pentru Izmir şi am ajuns până la închisoare, sperând să asistăm la eliberarea lui Taner împreună cu familia lui”, a postat pe Twitter Gauri van Gulik, directoare a programului Europa de la Amnesty International. “În schimb, în jurul miezului nopţii, Amnesty International l-a văzut pe Taner condus la închisoare” din nou, a adăugat ea.

Dna van Gulik, care denunţă “manevre legale ciudate pentru a-l ţine în spatele gratiilor”, adaugă că Kiliç urmează să fie dus în faţa unui tribunal joi dimineaţă pentru a se decide asupra detenţiei sale.

Kiliç este judecat împreună cu alţi zece militanţi pentru drepturile omului, toţi plasaţi în libertate condiţionată, dintre care directoarea Amnesty în Turcia Idil Eser, un cetăţean german, Peter Steudtner, şi un activist suedez, Ali Gharavi, acuzaţi că au ajutat trei “organizaţii teroriste”: mişcarea predicatorului Gülen, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi un mic grup de extremă-stânga denumit DHKP-C.

Acest proces, a cărui următoare audiere trebuie să aibă loc la 21 iunie, a alimentat îngrijorarea în legătură cu erodarea libertăţilor în Tucia după tentativa de puci, în urma căruia 55.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnalişti critici şi membri ai societăţii civile.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă